Intrare gratuită la ștrandul din Arad, timp de 4 zile

Intrare gratuită la ștrandul din Arad, timp de 4 zile
Publicat: 28/04/2012, 17:35
Actualizat: 28/04/2012, 17:35

Sute de arădeni au mers, sâmbătă, la Ștrandul Neptun, al municipalității, unde sezonul estival a fost deschis înainte de data tradițională de 1 mai și unde intrarea va fi gratuită timp de patru zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ștrandul Neptun este deschis în mod tradițional de 1 Mai, însă Primăria Arad a decis să devanseze acest eveniment datorită minivacanței și a temperaturilor de aproape 30 de grade anunțate pentru aceste zile, astfel că ștrandul s-a deschis sâmbătă.

„Având în vedere că avem parte de un week-end prelungit și temperaturi ridicate, s-a decis să oferim prilejul arădenilor și turiștilor să-și petreacă timpul la ștrandul local. Taxarea la intrare se va face abia din 2 mai, pentru că și în mod tradițional la deschiderea din 1 mai intrarea era gratuită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici.

La orele prânzului, la ștrand intraseră aproximativ 500 de persoane, iar Primăria estimează că în zilele libere care urmează se vor înregistra mii de vizitatori.

De miercuri, intrarea va fi taxată, iar tarifele sunt aceleași ca și anul trecut, respectiv cinci lei pentru zona de bazine pentru copii și 10 lei pentru tot complexul.

La începutul anului 2008, ștrandul arădean a beneficiat de un program de modernizare, care a costat bugetul local aproximativ trei milioane de euro. Lucrările au vizat refacerea completă a bazinelor, care beneficiază de apă controlată termic. De asemenea, a fost construit un bazin cu valuri artificiale și au fost refăcute zonele de plajă.

În 2011, Primăria Arad a finalizat o nouă investiție în baza de agrement, de peste 3,6 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei fiind alocată de Guvern.

Investițiile vor continua și în acest an, cu 700.000 de lei de la bugetul local, alocați pentru construirea unui bazin nou și a trei tobogane cu apă.

Ștrandul Neptun, aflat pe malul stâng al Mureșului, în centrul municipiului Arad, este considerat cel mai mare din țară și al doilea ca mărime din Europa aflat pe un curs de apă. Baza de agrement se întinde pe o suprafață de peste 50 de hectare, din care 30 de hectare sunt utilate, integrând piscine, locuri de plajă, solarii pentru nudiști, un camping cu peste 400 de căsuțe, zeci de localuri (cluburi, discoteci, restaurante), mai multe terenuri sportive și jocuri specifice parcurilor de distracții.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Proprietățile de lux de pe plajele din SUA își pierd din valoare din cauza schimbărilor...
×